Ziua în care „iarna se întâmpină cu vara” pică întotdeauna pe 2 februarie. Acum creștinii sărbătoresc aducerea lui Iisus la templu, unde este întâmpinat de dreptul Simeon. Cel ce întreaga-i viață jinduise să vadă chipul lui Mesia, născut din Fecioară.
În unele zone etnografice, această zi poartă numele de „Stretenie”. Suntem la începutul anului agricol. Țăranul, a cărui existență se împletește strâns cu cea a pământului, este preocupat să citească, în fel și chip, viitorul. Cum va fi vremea, ploioasă sau secetoasă? Se spune că dacă de praznicul Întâmpinării Domnului va fi cald, atunci vara va fi călduroasă și plină de belșug. Iar de va fi friguroasă, dacă gerul va strânge în ghearele sale pământul sau viscolul va bate nemilos, atunci vara va fi friguroasă, iar roadele vor lipsi. Cei ce posedă stupi sunt atenți la alte semne: dacă picură apa din streașină, albinelor nu le va merge bine în noul an, iar mierea li se va înăcri.
O întreagă rețea de credințe leagă prin ițe nevăzute ursul, felul în care el se manifestă, și viitorul. O fi, poate, o reminiscență din timpurile străvechi ale totemismului, ursul fiind pe atunci venerat ca zeitate. În multe locuri, oamenii cred că, dacă de Întâmpinarea Domnului, deși afară mai domnește gerul, ursul își părăsește bârlogul și își vede umbra, se va întoarce să își continue somnul pentru încă 6 săptămâni. Abia atunci iarna se va sfârși. Dacă nu-și va vedea umbra, atunci nu va mai reveni la culcușul său călduros și iarna se va încheia îndată.
În popor, deci, ziua de Stretenie este socotită a fi și „ziua Ursului”. Zi în care el iese din peștera în care a iernat și joacă de jur-împrejur „ca într-o arie”.
Dacă am vorbit de urs, e musai să vorbim și despre Martini: Martinii de iarnă. Se zice că Sî-Martinii ar fi 3 la număr: Martinul de mijloc, cel Mare, pică mereu de praznicul Întâmpinării Domnului. În zilele Martinilor – din ajunul acestei zile sfinte până pe 3 februarie – țăranii nu muncesc pentru ca vitele să le fie ferite de gurile hulpave ale lupilor și urșilor. Fiindcă, nu-i așa?, românii îl numesc pe urs „Moș Martin”. Ursarii, de exemplu, odinioară colindau satele și îl îndemnau să joace, cântându-i: „Joacă bine,/Mă, Martine,/Că-ți dau pâne/Cu măsline,/Și inele,/Și mărgele,/Să te-mpodobești cu ele”.
Pe alte meleaguri, românii nu îi serbau pe Martini, ci pe Filipi: între 25 ianuarie și 2 februarie nici bărbații, nici femeile nu lucrau pentru a-și proteja vitele de primejdia lupilor.
Miniatură cu „Stretenia” din manuscrisul „Stihos adecă viers”, al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1842-1850 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur.
Sursa Muzeul Național al Țăranului Român
Text: Ciprian Voicilă, sociolog MNȚR
Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!
