Papa Francisc și-a reafirmat recenta declarație împotriva penalizării homosexualității și a reamintit apelurile sale din trecut pentru o mai mare acceptare a persoanelor gay, subliniind o temă proeminentă a pontificatului său.
„Persoanele cu tendințe homosexuale sunt copii ai lui Dumnezeu. Dumnezeu îi iubește. Dumnezeu merge cu ei”, a declarat papa reporterilor care îl însoțeau duminică în zborul său spre Roma din Sudanul de Sud. „A condamna pe cineva în acest fel este un păcat. A incrimina pe cineva pentru tendințe homosexuale este o nedreptate”.
Papa se întorcea dintr-o vizită de șase zile în Republica Democrată Congo și Sudanul de Sud, unde a vorbit cu tărie împotriva violenței și corupției. Cu o săptămână înainte de călătorie, el a criticat sancțiunile penale împotriva actelor homosexuale, care sunt în vigoare în mai multe țări din Africa.
În conferința de presă susținută duminică în timpul zborului, papa a reamintit una dintre cele mai faimoase declarații ale sale, despre preoții homosexuali, în 2013: „Dacă cineva este homosexual și îl caută pe Domnul și are bunăvoință, atunci cine sunt eu să îl judec?”. De asemenea, și-a amintit că a spus în 2018 că părinții copiilor homosexuali nu ar trebui să-i condamne sau să-i dea afară din casă.
Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!