O maşină a fost lovită, luni, de un tren, în judeţul Suceava, iar trei persoane, între care un copil, sunt inconştiente. Un alt minor a fost preluat de cadrele medicale.
”Coliziune între un tren şi un autoturism, pe raza localităţii Prelipca. Intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă şi două ambulanţe SMURD, cu sprijinul a doua echipaje SAJ”, a transmis, luni, ISU Suceava, informeză News.ro.
Sursa citată a precizat că au rezultat patru victime (doi adulţi şi doi copii), toate din autoturism.
”Persoanele adulte (două femei) au rămas încarcerate şi sunt inconştiente, cu leziuni foarte grave. Cei doi minori au fost preluaţi de către cadrele medicale. Unul dintre ei este inconstient”, a mai transmis sursa citată.
Potrivit pompierilor, al doilea copil este conştient.
Deocamdată nu au fost stabilite condiţiile în care s-a produs accidentul.
Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!