Astăzi este Sâmbăta părinților (Moșii de Iarnă). Cu acestă ocazie sunt pomeniți morții, chiar și cei morți de moarte năprasnică. În unele locuri, sărbătorii i se spune Moșii de Piftii.
De sufletul morților, se trimit la casele sărace farfurii cu orez cu lapte, plăcinte cu brânză, colaci. Femeile care dau de pomană știu că „cine dă lui își dă”, „cine face lui își face”. Cea venită cu pomana zice: primește de sufletul lui cutare… Persoana care ia răspunde: bodaprosti, să fie primit!
După ce îi pomenesc pe morți, viii pășesc în ciclul pascal și țin postu cel mai lung din an.
Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 1998)
Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția MAP | Cimitir sătesc, Brașov, Transilvania (MAP-2010)
Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!