ACTUALITATE

Oliver Schmitt, Pristanda și delațiunea vieneză

Pe 16 februarie 2022, cercetătorul Radu Cupcea, colaborator LARICS, publica un articol intitulat „Un istoric austriac ne spune că românii au devenit pro-ruși. Minte!”. Motivul a fost apariția în spațiul public al unor afirmații enorme făcute de un controversat istoric austriac (de origine elvețiană), Oliver Jens Schmitt, după care „niciodată până acum nu a existat atâta simpatie deschisă și voalată pentru Rusia în rândul publicului românesc”. Nici mai mult nici mai puțin. Nu exista nicio argumentare pentru asta, nicio cercetare, nicio analiză – doar o declarație bombastică și apodictică. Radu Cupcea a contestat o asemenea afirmație aducând drept argument cel puțin trei sondaje de opinie publicate în România (vezi aici), inclusiv cele elaborate de LARICS, unde se vede limpede că „Rusia sau Vladimir Putin se află astăzi, în percepția publicului românesc, la cele mai joase scoruri în ceea ce privește încrederea sau adeziunea”.

În plus, autorul își exprima și surprinderea că profesorul austriac de la Universitatea din Viena caută obsesiv paiul din ochiul românilor, dar nu vede ditamai bârna din ochiul… austriecilor, despre care nu a suflat o vorbă, nici când era vorba despre influența rusească, nici despre dezinformarea rusă, nici despre, în general, influența Kremlinului în societatea austriacă.

Consecința? Istoricul Oliver Jens Schmitt se enervează și, drept replică, scrie un articol cu un titlu pompos ca o teză de doctorat – „Influența Rusiei lui Putin în România”. E drept că o epuizează în 2-3 pagini de banalități preluate din alte surse, fără nicio cercetare în plus și fără nicio analiză proprie. Nu e nimic nou și nici de interes acolo, doar umplutură pentru o miză mai adâncă, respectiv să dea replica ideologică la articolul din LARICS. De aceea ne vedem, din nou, obligați să revenim cu câteva precizări.

De data aceasta, finale.

Cu musca pe căciulă

E interesant și amuzant cum se simte istoricul austriac cu musca pe căciulă. Asta se simte imediat de la începutul articolului.

Un exercițiu de captatio benevolentiaenu strică, așa că istoricul de la Viena începe textul despre „Influența Rusiei lui Putin în România” prin a ne arăta cum influențează Moscova societatea din… Austria. Adică tocmai ce îi reproșa colaboratorul nostru Radu Cupcea în replica sa: „De ce se transformă istoricul austriac în Radio Erevan și face aceste manipulări? Nu știm. Dar, poate că nu ar fi rău, ca în loc să bată câmpii despre România și despre atitudinile publicului românesc, să ne clarifice mai bine ce e cu „chestiunea austriacă” în 2023 și atitudinea publicului și a politicienilor de acolo față de… aceeași Rusie și același Vladimir Vladimirovici? Cum explică Oliver Jens Schmitt ce se întâmplă acolo? De unde simpatiile acestea neostoite ale austriecilor față de Moscova?”

Este exact ce face în replica sa! Și, nu-i așa, obiectiv ca tot… austriacul (fie și de adopție), Schmitt purcede cu analiza propriei societăți.

Nice try, domnule Schimtt. Doar că nu ține. Corect, credibil și obiectiv era să o fi făcut fără să vă spunem noi asta.

Un Pristanda al sociologiei

Și acum, după acest ocol pentru exhibarea „obiectivității”, revine la chestiune. Și iată ce spune: „Grupul de lucru LARICS al Academiei Române, care a criticat vehement remarca mea…, se bazează pe un sondaj de opinie care pretinde (subl.n) că arată cote scăzute de simpatie pentru Rusia lui Vladimir Putin”. Și continuă, savant: „Ca întotdeauna, în cazul sondajelor de opinie, este nevoie de compararea mai multor studii pentru a obține o imagine mai amplă”.

În treacăt fie spus, atunci când a făcut afirmația despre români că ar fi cei mai pro-Putin și pro-Rusia, dl. Schmitt nu a invocat niciun sondaj de opinie, darămite să le mai și compare! Acum le-a descoperit brusc și ne explică doct ce și cum este cu deoscopia. Dl. Schmitt a descoperit, subit, nuanțele!

Dincolo de faptul că LARICS este al ISPRI, nu al Academiei Române, „probitatea” istoricului din Austira ne obligă la precizări. În primul rând, sondajul de opinie nu „pretinde” – chiar așa arată datele. În al doilea rând, în replica dlui Cupcea nu era vorba despre UN sondaj, ci de… trei sondaje, făcute în România, de trei case de sondare diferite (Avangarde, INSCOP și CCSLarics), și care arată același rezultat, opus „ukazului” istoricului din Austria după care „niciodată până acum nu a existat atâta simpatie deschisă și voalată pentru Rusia în rândul publicului românesc” (vezi aici).

Iată care ar fi acum „contra-argumentele”. „În iunie 2022, Consiliul European a prezentat un studiu care a ajuns la o concluzie diferită de cea a sondajului LARICS. Potrivit acestuia, românii sunt printre cele mai pro-ruse societăți din Europa, contrastul cu Polonia fiind deosebit de izbitor”, scrie istoricul.

  1. În primul rând, Consiliul European nu face sondaje, era vorba despre o altă instituție, European Concil for Foreign Relations (ECFR), complet altceva, respectiv un ONG, o „asociație civică”, fără nicio legătură cu Consiliul European (sondajul aici).
  2. În al doilea rând, nici vorbă despre o asemenea concluzie legată de atitudinea societății românești față de Rusia. Sondajul invocat de istoric nu a măsurat asta, ci a verificat o serie de indicatori care, printre altele, diferențiau România față de Polonia în relația cu războiul Rusiei din Ucraina (care țară e obstacolul pentru obținerea păcii în Ucraina, cine este responsabil pentru declașarea războiului din Ucraina etc.). Rezultatele nu sunt deloc nefirești: până la urmă, România are cea mai mare frontieră cu Ucraina și e natural ca neliniștea publică să fie acută, la fel ca și dorința de a se obține pacea. Suntem în zona chinetică, aproape de Crimeea, de teatrul de operațiuni, chiar mai aproape decât Polonia. În plus, dimensiunea subiectivă contează: războiul este în Ucraina, țară incomparabil mai apropiată de Polonia decât de România. Dacă, Doamne ferește, războiul ar fi fost în Republica Moldova, altfel ar fi arătat scorurile și putem presupune că raporturile dintre atitudinile românilor și polonezilor s-ar fi schimbat simțitor.
  3. În al treilea rând, în sociologie nu se compară niciodată mere cu pere, altminteri spus răspunsurile de la o anumită întrebare, într-un anumit context, cu răspunsurile de la altă întrebare, în contexte diferite. Prin urmare, datele invocate sugerează doar comparații între diferite state europene, în cazul acesta România și Polonia, în iunie 2022. În niciun caz nu justifică afirmația afirmația enormă din februarie 2023 după care „niciodată până acum nu a existat atâta simpatie deschisă și voalată pentru Rusia în rândul publicului românesc”.

Al doilea sondaj invocat de istoric este, atenție, din ianuarie 2022, deci înainte de începerea invaziei. Ultragiat, istoricul Schmitt ne spune că „23,3% dintre români aveau încredere în Vladimir Putin, ceea ce nu este deloc puțin într-o țară tradițional critică la adresa Rusiei”. Iarăși este vorba despre un exces de interpretare.

În primul rând, luată singură, cifra nu spune nimic. Subit, dl Schmitt uită iarăși și de comparații și de punere în context. Tradițional, Rusia și Ungaria s-au aflat, de fiecare data, în coada clasamentelor legate de încrederea românilor. Diacronic, de fiecare data românii au exprimat, comparative, scoruri mici la adresa Rusiei și a lui Vladimir Putin. În plus, tocmai această cifră, comparată cu cifrele sondajelor din 2023, deci după începerea invaziei, i-ar fi arătat limpede istoricului că trendul atitudinii față de Rusia sau Președintele Putin este în scădere dramatică, prin urmare, exact invers de ceea ce sugera dl Schmitt prin afirmația că „niciodată până acum nu a existat atâta simpatie deschisă și voalată pentru Rusia în rândul publicului românesc”.

Asta este, repetăm, o minciună. Confirmată și de cel mai recent sondaj dintre toate cel invocate de istoric. Sondajul LARICS din noiembrie 2022, ne arată, comparativ, inclusiv dinamica scăderii încrederii în Rusia:

Prin urmare, dacă pe istoric îl ultragia scorul de 23% încredere în Putin înainate de invazie (un scor care, comparativ cu alte societăți, este chiar mic), cum se face că nu observă că, după invazie, scorul încrederii în Rusia scade dramatic de la 30% (noiembrie 2021) la 8% (noiembrie 2022). Iar rata președintelui Putin se prăbușește la 5% (vezi tabelul de mai jos).

Istoricul învârte cifrele precum porcul bostanul încercând să le facă să-i valideze sentințele. Și asta nu se poate. Să vii să invoci sondaje cu alte întrebări din mai 2022 sau unele din ianuarie 2022 (înainte de invazie) pentru a infirma concluziile unor cercetări din noiembrie 2022 este cel puțin o manipulare. Pe care dl Schmitt o face fără să tresară, în tentativa ridicolă de a-și valida afirmațiile politice bazate, în realitate, pe nimic. Dl. Schmitt nu are nicio legătură cu cifrele; pur și simplu el a pus o etichetă românilor, cărora le măsoară de fiecare dată intransigent ca un învățător de țară lungimea unghiilor, iar apoi, când i se atrage atenția că minte și manipulează, fuge înapoi cu disperare la diverse sondaje pe care nu le stăpânește și prin a căror cifre înceracă să-și ascundă și reaua-voința și incompetența și umorile.

Ce să-i mai spui bietului Pristanda? Că procedând așa, nu o să-i iasă bine, niciodată, nicio socoteală…

Delațiunea și academia. Complexul grofului înfuriat

Istoricul Schmitt, descins din eleganta și sofisticata Vienă, e supărat pe LARICS și polemizează cu el. Toate bune și firești, într-o societate democratică și normală. Problema este, cum polemizează?

Dincolo de „competențele” pe care le-am văzut deja, e vorba și de stil.

Și iată stilul: „În februarie 2023 a participat și Dan Dungaciu, șeful Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române şi colaborator la LARICS (Laboratorul de Analiza a Razboiului Informational si Comunicare Strategica) responsabil cu combaterea dezinformării, care a atacat dur afirmațiile mele din interviul cu doamna Grădinaru. Aparent, domnul Dungaciu şi prin el LARICS întreține o relație cu importanți agenți de influență ai Rusiei în România”. (Ca să fie lucrurile lămurite, este vorba despre participarea la o dezbatere organizată de Fundația Nicolae Titulescu cu ocazia unui an de la invazia rusă în Ucraina unde directorul ISPRI a participat ca invitat alături de fostul ministru de externe Cristian Diaconescu – pentru conformitate, dezbaterea se poate urmări integral aici).

Ați înțeles cum se polemizează în capitala imperiului? Nu contează nici ce a făcut LARICS în cinci ani de activitate, nici ce s-a spus la respectiva dezbatere, nici măcar care a fost tema. Dl. Schmitt ne livrează iarăși o sentință. Și punct!

Dar cine, e până la urmă, acest personaj? Este el o agenție de informații, contrainformații, o agentură care le știe pe toate, le verifică pe toate, dă note și sentințe? Care e treaba lui, până la urmă? Cine îl susține? Și de ce? Și, până la urmă, cum își permite așa ceva?

Vă imaginați că, vreodată, la Viena sau în spațiul occidental, dl. Schimtt și-ar permite să utilizeze asemenea argumente în vreo polemică cu vreun universitar sau vreun centru academic de acolo? Să le arunce, exasperat, după ce nu mai are argumente, că ei ar fi apropiați Rusiei?

Evident, nu. Acolo e Vestul, și trebuie să te comporți ca atare. Aici, pentru dl Schmitt, măștile pot fi scoase, ghearele pot fi scoase din pernuțe, umorile exhibate. Aici poți să urli și să dai cu pumnul în masă. Aici este „Vestul sălbatic”, unde oameni ca el pot face ce vor, cum vor, unde vor. Aici nu mai sunt reguli. Precum comportamentul grofului pe moșie, aici totul este permis.

Delațiunea, când vine de la „Centru” și are ștampila Vienei, e permisă.

Dar identitatea națională a Ucrainei, dl Schmitt?

În realitate, dl. Schmitt nu este nici pe departe o voce „neutră” și nu trebuie privit așa. Dl. Schmitt e un zelot. Este parte a unei tabere care crede că lucrurile nu merg bine în lume pentru că există identități naționale, adeziuni colective, eroi comunitari, biserici și religii. Obsesia lui cu Academia Română sau cu Biserica Ortodoxă Română, pe care le consideră depozitarele tuturor relelor, de aici vin. Nu e vorba despre persoane, ci de ceea ce reprezintă ele. Țintele acestui război cultural sunt instituțiile, iar, în cazul Românei, legatarele simbolice ale istoriei naționale sunt Armata, Biserica și Academia Română – cele mai de încredere în sondajele publice.

De asta detestă Academia sau Biserica. Nu e vorba despre oameni, ci despre instituțiile percepute de mulți români – pe drept sau pe nedrept – ca veritabile instituții ale conștiinței naționale. Este vorba despre două moduri de a privi lumea. Iar în modul lui Schmitt de a privi lumea, asemenea lucruri nu încap…

Dacă era în America, acum dărâma statuile fondatorilor Americii și protesta pe străzi împotriva „nedreptății întemeietoare” care stă la baza societății. Fiind în România – anterior în Albania sau Serbia – face ce face…

Aceasta este strategia, restul sunt doar chestiuni tactice, adaptate peisajului. Cum este, de pildă, și Ucraina. Pe care, astăzi, pur și simplu, o instrumentalizează. Pentru că, în realitate, Ucraina și rezistența eroică a acesteia reprezintă opusul a tot ceea ce crede și practică Oliver Schmitt!

Și nu e vreun paradox aici. Rezistența Ucrainei redusă la o singură idee, este asumarea fără rest și unică, ca intensitate, în istoria acestui popor și a formării identității sale naționale. Asta este baza rezistenței și fundamentul rezilienței societății ucrainene – Slava Ukraina! Și asta e lecția pe care urainenii o predau întregii lumi: nu poți muri decât pentru ceea ce iubești, nu te poți sacrifica decât în numele a ceea ce contează cel mai mult pentru tine!

Ucraina își redescoperă, tragic, dar glorios, eroii, limba, istoria. Într-un cuvânt, identitatea națională. Sfidând, practic, cam tot ce am învățat noi vreme de cel puțin 30 de ani, respectiv că ideea națională este ceva ce trebuie depășit.

Deocamdată, zeloții de tipul lui Oliver Scmitt ezită să atace Ucraina, în stilul caracteristic. Nimeni nu îndrăznește, deocamdată, să se atingă de ea. Dar e o chestiune de timp. După ce lucrurile se vor fi rezolvat, într-un fel sau altul, iar atenția de la Ucraina și admirabila sa rezistență națioanală se vor fi estompate, Oliver Schmitt – sau alții ca el -, se vor duce și acolo. Și vor începe – așa cum a făcut-o în Albania, a încercat și în Serbia, fără succes, și o face în România -, să le explice și ucrainenilor că identitate națională e o chestiune periculoasă, că naționalismul trebuie eradicat, că Biserica Ortodoxă Ucraineană (autocefală) este sau va deveni un cuib al anti-occidentalismului, iar incompatibilitatea dintre Ortodoxie și europenism este „evidentă”, inclusiv în cazul Ucrainei.

Și asta nu e tot. Se va trece și la eroii Ucrainei mai noi sau mai vechi, care vor trece și ei prin furcile caudine. Cum își permite gloriosul general Zalujnîi să își facă selfiuri cu fotografia lui Bandera în spate în timpul războiului? Trebuie scos din manuale pentru asta! Sau cum președintele Zelenschi mai poate fi eroul Ucrainei pentru că – precum de-mitizarea lui Skanderbeg din istoria Albaniei -, nici măcar nu are orgini ucrainene autentice, prima limbă vorbită a fost rusa, iar președinția sa a fost o conjunctură care a fost favorizată de anumite conjuncturi etc. etc.

Depinde de cum pui lumina. Iar dl Schmitt știe foarte bine cum să pună lumina.

E o chestiune de timp până vom ajunge acolo…

Cui prodest Oliver Jens Schmitt?

În realitate, pe noi nu ne interesează opțiunile ultime ale dlui Schmitt. E treaba domniei sale cum gândește și ce gândește – putem să fim sau nu de acord, dar asta e altceva. Și nu am fi intervenit în discuție dacă istoricul austriac nu pare – ca să fim eleganți – să fi pierdut contactul cu realitatea. Când afirmi fără să clipești, și fără nicio dovadă, în plină invazie rusă, că „niciodată până acum nu a existat atâta simpatie deschisă și voalată pentru Rusia în rândul publicului românesc” ceva nu este în regulă. Acestea nu mai sunt simple opțiuni private, ci declarații politice și geopolitice iresponsabile. Cui prodest?

De aici prima reacție LARICS, prin dl. Radu Cupcea. Și nu am mai fi intervenit și a doua oară – și ultima! – dacă dl Schmitt nu ar mai fi lansat acuzațiile descalificante la adresa Laboratorului nostru.

Precum groful care privește tâmp-mânios iobagii care îndrăznesc să îl contrazică…

Laboratorul de analiză a războiului informațional și comunicare strategică

Sursa Adevarul.ro

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Comentează

Back to top button