Tradiții de Paște în România: Focurile pascale și ritualurile de sfințire pentru noroc și prosperitate

Focurile pascale, semnificând victoria vieții asupra întunericului și a morții, erau aprinse nu numai lângă biserică, ci și – „ca pe vremuri” – pe dealurile din jurul satului, pe malurile râurilor sau în piața satului; și erau de obicei aprinse cu un foc „viu”, făcut prin frecarea lemnului foarte uscat („căci într-un copac uscat nu există forță murdară”).

Noaptea, se aprind lămpi sau lumânări în colțurile roșii ale caselor. De asemenea, se aprind lumânări pe mormintele rudelor decedate. Focul, lumânările și focurile de tabără sunt atribute indispensabile.

• În multe locuri se credea că, dacă în noaptea de Paște sau în timpul priveghiului pascal se mergea la un izvor, se lua puțină apă și o aducea acasă în tăcere, fără a rosti vreun cuvânt pe drum, apa ar dobândi o virtute specială aproape egală cu cea a apei sfințite: o astfel de apă „molală” era stropită pe case și hambare pentru noroc și prosperitate, spălată pentru sănătate etc.
• Sfințirea de Paște este menționată în mai multe surse antice. În unele locuri, acest ritual era îndeplinit în primul rând de fete și băieți, iar în altele – de întreaga populație a satului, „atât bătrâni cât și tineri”. Cronica lui Gustyn menționează acest rit ca fiind un obicei păgân dedicat anumitor zei: „De la aceștia, adică. în ziua Învierii lui Hristos, tinerii adunați laolaltă aruncă în joacă un om în apă, iar apoi, prin acțiunea acelor zei, aceștia sunt demoni, se prăbușesc și mor sau se îneacă; dar în alte țări nu se aruncă în apă, ci doar se udă, dar se creează același demon”.
• Mai târziu, sătenii rareori aruncau pe cineva în apă, ci mai ales turnau apă peste cei care dormeau prea mult la slujba de Paște; acest obicei se numea ‘scăldat’. În vremurile păgâne, aruncarea capului în apă avea o semnificație ușor diferită. Paștele era perioada în care fermierii începeau să semene și când se așteptau să apară muguri tineri. În acea perioadă, câmpurile aveau nevoie de apă, iar oamenii recurgeau la rugăciuni și la diferite tehnici magice, în special turnând apă pe ele pentru a obține precipitațiile necesare.
• Soarele era, de asemenea, binevenit de Paște… Puțini sunt cei care nu au auzit că de Paște soarele joacă… Potrivit țăranilor, dacă soarele apare pe cerul senin și „flutură”, este de bun augur pentru un an bun, recoltă, prosperitate, sănătate, fericire și o recoltă fericită.
• Toate rămășițele Paștelui se adună și se îngroapă într-un loc unde nu umblă nimeni, ca să nu calce în picioare locul sfânt; se aruncă în apă (în râu), ca să meargă după apă.
• Oamenii cred, de asemenea, în puterea miraculoasă a cojilor de ouă sacre: cojile de ouă sau de omletă sunt ținute pe bețe în grădina de legume, pentru ca viermii să nu se înmulțească în pământ; când se plantează usturoi, cojile sunt atașate de două bețe înfipte în pământ, în speranța că usturoiul va fi rotund ca un ou;
• Oasele de la pește sunt măcinate în pulbere și se beau pentru colici.
• Sarea este folosită ca leac pentru ochii vitelor (suflată în ochi); se dă la o vacă pentru a o face să mănânce mai bine.
• Meiul sfințit se dădea la găini pentru ca o pasăre sau o cioară să nu le smulgă.
• Se semăna mac în jurul grajdurilor pentru ca o vrăjitoare să nu mulgă vacile (pentru că ar fi trebuit mai întâi să culeagă macul); curtea în care se afla mortul era stropită pentru ca acesta să nu mai vină în casă.
• Se folosea un cuțit sacru pentru a tăia paștele și tot ce era sacru. Apoi îl ascundeau, iar vara, când erau tunete și grindină, puneau în curte o lopată și un vătrai în cruce, iar între ele înfigeau un cuțit. Puterea acestui cuțit permite să omori un mistreț pe loc.
• Prosopul de Paște era tratat într-un mod special. Era scos când femeia începea să nască, pentru ca aceasta să fie mai ușor.
• Ritualurile și credințele speciale de Paște se refereau, potrivit țăranilor, la puterea malefică, mai ales la cea din noaptea de Paște. Potrivit credințelor populare, în perioada Paștelui toate spiritele necurate „se simt paie”, deoarece imediat ce se bate primul clopot la matineu, demonii vor cădea imediat din clopotniță pe pământ, iar imediat ce se termină matineul, toți sunt întemnițați – răsuciți, legați și chiar înlănțuiți în iad (fie în poduri, clopotnițe, colțuri de curte etc.). În unele locuri, se credea, de asemenea, că în noaptea Sfintei Duminici toți diavolii sunt zidiți în zidurile bisericilor, unde se „hărțuiesc”, adică se agită și se zbat, dar nu pot scăpa din captivitatea lor dureroasă.
• Țăranii credeau că demonii întemnițați și chinuiți puteau fi auziți dacă în seara de Paște se ajungea în locul unde aceștia stau; mai mult, de Paște se puteau vedea spiritele necurate lipsite de puterea lor malefică, dacă doar se mergea într-un loc retras și întunecat, cu aceeași lumânare, în care se stătea în timpul slujbei de Paște.
• Cam în aceeași poziție ca și spiritele rele, se aflau vrăjitoarele și vrăjitoarele de Paște. Potrivit credinței populare, în ajunul Paștelui se puteau identifica și, prin urmare, se puteau proteja de influența lor distructivă și chiar influența, privându-le pentru totdeauna de puterea lor supranaturală.
• Uneori, pentru a recunoaște vrăjitoarele se folosea o mâncare specială consacrată. De exemplu, în unele sate rusești se credea că, pentru a afla care dintre femeile vecine este vrăjitoare, de Paște trebuia să se țină după obraz o bucată de brânză sau cașcaval păstrat din Joia Curată; în acest caz, când preotul spunea: „Hristos a Înviat!”, toate vrăjitoarele din biserică apăreau cu spatele la icoane și cu doinetele pe cap. O altă variantă a aceluiași ritual recomanda să se ia brânză de vaci în gură, să se stea la ușa bisericii și să se țină de suportul ușii; atunci toate vrăjitoarele care treceau pe acolo apăreau cu cozi.
• Diverse acțiuni magice erau, de asemenea, efectuate pentru a recunoaște vrăjitoarele. Unele credințe spun că, pentru a recunoaște o vrăjitoare în noaptea de Paște, trebuie să se ia un ou făcut de o găină tânără, să-l vopsești în roșu, să te plimbi în jurul bisericii în procesiune și, când preotul spune pentru prima dată „Hristos a înviat”, să ții oul în fața lui și să privești prin el spre oameni; atunci se pot vedea toate vrăjitoarele stând cu spatele la icoane, cu coarnele pe cap.
• În alte locuri se recomanda ca în Duminica Floriilor să se ia o lumânare de ceară și să o aprindă pe tot parcursul Săptămânii Sfinte și la Paști, la Matineu; apoi se taie scoarța unui măr și se bagă lumânarea în spatele scoarței cu fitilul în jos, se lasă acolo până la Paștele următor, iar anul viitor se scoate (fără ca nimeni să o vadă) și se aprinde la Matineul de Paști. Se credea că o astfel de lumânare avea puteri miraculoase: se credea că dacă cineva întorcea fitilul în jos, toate vrăjitoarele din biserică se întorceau cu susul în jos.
• De Paște, credințe speciale erau legate de spiritele casei. Spiritele casnice nu erau considerate ființe definitiv malefice, dar erau totuși considerate reprezentanți ai puterilor necurate; prin urmare, erau adesea asociate cu credințe precum diavolii, demonii și alte „forțe diavolești”. De exemplu, țăranii credeau că fantoma casei, ca și diavolul sau vrăjitoarea, putea fi urmărită în noaptea de Paște. Pentru a face acest lucru, ei ‘înfășurau o lumânare cât să o țină cineva în Vinerea Mare la Patimă și sâmbătă și duminică la Matineu’; în Duminica Paștelui, între Matineu și Liturghie, trebuia să aprindă această lumânare și să meargă cu ea direct la grajd sau hambar și acolo să se uite după colțuri – în cele mai întunecate dintre ele s-ar fi ascuns ‘bunicul’.
• Potrivit credinței populare, la Învierea lui Hristos, cerul se deschide: porțile raiului se deschid și rămân deschise până în ultima zi a Săptămânii Sfinte, fără ca nimeni să le păzească în acel moment. În acest sens, printre țărani predomina credința că oricine moare de Paște va merge direct în rai, indiferent cât de păcătos ar fi fost; astfel că toți bătrânii satului visau să moară în această perioadă și chiar se rugau la Dumnezeu să-i „ia” în Săptămâna Mare. Se obișnuia ca oamenii care mureau în timpul Paștelui să fie îngropați cu un ou roșu de Paște în mâna dreaptă: „Mort de Paște – și un ou în mână”.
• Tot la această credință era asociată și credința că în noaptea de Paște spiritele morților apar pe pământ, se pot vedea, se poate comunica cu ele etc. De exemplu, în multe locuri se credea că, dacă în timpul procesiunii, când toți credincioșii vor părăsi biserica, să se ascundă în biserică în spatele altarului cu o lumânare a pasiunii, astfel încât nimeni să nu poată vedea, sufletele morților se pot aduna într-o biserică goală pentru a se ruga și a se boteza; dar să vorbești cu ei în acel moment și, în general, să le dai prezența în biserică este imposibil, deoarece pentru asta persoana ar putea plăti cu viața.
• În unele locuri exista un obicei printre fecioare, în Săptămâna Luminată (și mai ales în prima zi de Paști), de a nu lua sare pentru a nu le transpira mâinile; de a se spăla cu apă dintr-un ou roșu și argint pentru a fi roșcate și frumoase; de a sta pe un topor pentru a fi puternice etc. Se credea în mod universal că dacă o fată se ruga lui Dumnezeu în timpul matineelor și îi cerea să îi trimită un mire, dorința ei se va împlini curând, așa că fecioarele șopteau în liniște în acest moment: „Învierea lui Hristos!”. Trimite-mi un mire singur, în ciorapi și spoială!”, „Să-mi dea Dumnezeu un mire bun, în cizme și galoși, nu în vacă, ci pe cal!” etc.
• Diversele obiceiuri atașate slujbei festive și primei zile de Paști erau urmate și de oameni de toate profesiile. De exemplu, atunci când preotul spunea: „Hristos a înviat!”, pescarii spuneau: „Am pește!”, crezând că astfel se asigurau că vor avea o plasă plină pentru tot sezonul. Vânătorii trăgeau în aer în același moment, în apropierea pragului bisericii, crezând că astfel armele lor vor trage fără greșeală pentru tot anul; în plus, respectau cu strictețe regula de a nu vărsa niciodată sângele nimănui în timpul întregii Săptămâni Sfinte, deoarece se credea că în această perioadă fiecare creatură de pe pământ se bucură împreună cu oamenii de Învierea lui Hristos și îl laudă pe Dumnezeu și, prin urmare, orice crimă în această perioadă este un mare păcat pentru care Dumnezeu îl va pedepsi aspru.