Rata șomajului în Republica Moldova a ajuns la un minim istoric și constituie 2,5% la sfârșitul acestui an. Totuși în spatele acestei statistici se ascunde o realitate sumbră. Moldovenii preferă să se descurce singuri, cum știu ei mai bine, fără să apeleze la ajutorul statului. Cei mai mulți pleacă peste hotare când nu au sau își pierd locul de muncă. Acesta e răspunsul cum a reușit o fostă republică sovietică săracă care are mai mulți cetățeni ce lucrează în afară decât în interior, să mențină nivelul șomajului sub 3% pe timp de criză.
Republica Moldova nu a depășit tranziția
În anul 1990, munceau 1,6 milioane de moldoveni, exceptând zona industrializată din stânga Nistrului. În primii zece ani de la independență, numărul angajaților s-a redus dramatic până la 700.000. De atunci economia nu și-a mai revenit, iar în următorii ani, numărul de oameni angajați în câmpul muncii s-a stabilizat la nivelul de aproximativ 600.000. Lipsa joburilor a provocat exodul brațelor de muncă peste hotare, iată de ce rata de 2,5% sau în valori nominale – 22.600 de șomeri la sfârșitul lui 2021, este una înșelătoare.
Într-adevăr, piața s-a adaptat. Începând cu anii 2010, au apărut zonele economice libere, în ultimii zece ani, s-a dezvoltat domeniul IT cu exporturi de 300 de milioane de dolari pe an, dar aceste creșteri doar amortizează pierderile din primii zece ani de independență. Noile locuri de muncă create nu reușesc să compenseze pierderile tranziției.
Noi suntem acum la fundul gropii
„Rata redusă a șomajului de fapt ne arată un alt element, cetățenii Republicii Moldova nici nu încearcă să apeleze la stat pentru a-și rezolva problema angajării, din simplu motiv că ei știu că soluția este de a pleca peste hotare. Noi suntem acum la fundul gropii.”, afirmă economistul Veaceslav Ioniță.
Doamne, ocrotește diaspora
În cei 30 de ani de independență, Republica Moldova a pierdut peste 1 milion de oameni, exceptând Transnistria. În stânga Nistrului, locuiesc aproximativ 300 de mii de moldoveni. Aproape jumătate din locuitorii Transnistriei au fugit de sărăcie și de regimul separatist pro-rus. Situația demografică a Republicii Moldova se apropie de nivelul anilor 50, când populația a fost rărită de război, de epurările și deportările staliniste.
Statistica tristă e confirmată și de remiterile de bani de peste hotare. Aproape 1 miliard de dolari americani au trimis acasă, moldovenii care muncesc în afară, asta doar în primele șapte luni ale anului curent.
Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!