Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
SOCIAL

Accident violent în Neamț. Două persoane au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 15

Două persoane în vârstă de 73, respectiv, 75 de ani au fost rănite, miercuri, într-un accident rutier produs pe DN 15, în localitatea Alexandru cel Bun, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.

Potrivit sursei citate, în accident au fost implicate un autoturism în care se aflau cele două victime şi o autocisternă în care se afla doar şoferul.

„Până la sosirea forţelor de intervenţie, femeia în vârstă de 73 ani, pasageră în autoturism, a fost scoasă de participanţii la trafic. Aceasta a fost preluată de echipajul SAJ şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ.

„În urma evenimentului, conducătorul autoturismului a rămas încarcerat. Cu ajutorul echipamentelor şi procedeelor specifice, pompierii au acţionat pentru scoaterea victimei din autoturism, un bărbat în vârstă de 75 ani. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD TIM şi transportat la UPU Piatra-Neamţ”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Potrivit IPJ Neamţ, vinovat de producerea accidentului este şoferul în vârstă de 75 ani.

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 75 ani, conducea un autoturism din direcţia Piatra-Neamţ spre oraşul Bicaz, ar fi efectuat o manevră de întoarcere a autoturismului spre Piatra-Neamţ, fiind surprins şi accidentat, în condiţii ce vor fi stabilite în cursul cercetării penale, de o autocisternă condusă de un tânăr în vârstă de 28 ani, din judeţul Bacău”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă. 

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Comentează

Back to top button