La data de 3 iulie 1940 cea mai mare parte din flota franceză ,ancorată lângă coasta Algeriei, a fost atacată de un puternic grup naval britanic. Această decizie controversată a fost luată de către Winston Churchill pentru a evita ca flota franceză să cadă în mâinile inamicului german. De altfel, atacul de la Mers-el-Kebir a deteriorat pentru mult timp relațiile dintre Marea Britanie și Franța deoarece acest atac a dus la distrugerea unei bune părți din flota militară franceză și la moartea a peste 1300 de marinari.
La acest eveniment s-a ajuns după ce în perioada mai-iunie 1940, Franța, principalul aliat al englezilor, s-a prăbușit rapid în fața ofensivei germane, iar Marea Britanie a ajuns să lupte singură împotriva lui Hitler. Mai mult decât atât, după intrarea Italiei în război, balanța de putere din Mediterană se va schimba rapid, iar britanicii riscau să piardă întregul control naval al regiunii. De altfel, situația s-a complicat și mai mult pe 20 iunie când mareșalul Petain anunță că va încheia armistițiu separat cu Germania, încălcând astfel acordul cu Marea Britanie convenit anterior.
Astfel, englezii s-au simțit direct amenințați, mai ales din cauza clauzei nr. 8 a armistițiului, potrivit căreia toate navele franceze trebuiau să revină în porturile țării, cu mențiunea că guvernul german declara că nu are de gând să emită pretenții cu privire la flota franceză. Numai că pentru britanici nu mai conta declarația germană, era clar că, la un moment dat, germanii tot vor încerca să preia navele franceze și să le folosească împotriva lor. Pe de altă parte, comandantul marinei franceze, amiralul Darlan, îi promite lui Churchill, în data de 24 iunie, că nu va permite niciodată ca flota franceză sa să ajungă în mâinile inamicului. Însă premierul britanic nu avea de gând să riște siguranța țării sale și chiar soarta acesteia în război, pe baza unei simple promisiuni.
În aceeași zi în care amiralul francez îi face această promisiune, la Londra se reunește consiliul de război , iar a doua zi, vice-amiralul Dudley North este trimis în Algeria pentru a discuta cu comandantul flotei franceze, care însă refuză ferm să-și predea navele. În aceste condiții, Churchill a trebuit să ia o decizie, iar 27 iunie consiliul de război se întrunește din nou și va pune la punct planurile de atac asupra flotei franceze în ceea ce se va numi „ Operațiunea Catapulta”, care va fi stabilită a avea loc pentru data de 3 iulie. Astfel, în dimineața acelei zile marina engleză va ataca navele franceze ancorate la Mers-el-Kebir , iar primele salve au lovit nava Bretange, care explodează și se scufundă, pe când navele Provence, Dunkerque și Mogador au fost grav avariate.
De asemenea, crucișătorul Strasbourg, portavionul Armen și alte cinci distrugătoare respectiv: Volta, Esterel, Rigault de Genouilly,Terre Neuve și Chacal au încercat să părăsească portul, dar au fost interceptate și atacate de navele britanice, reușind însă să ajungă, în ziua următoare, în portul Toulon. Ulterior, în noiembrie 1942, când germanii au încercat să captureze flota franceză ancorată la Toulon, guvernul de la Vichy a preferat să-și sabordeze navele de luptă decât să le predea germanilor sau englezilor, însă atacul din 3 iulie 1940 rămâne un act controversat ce a creat mult timp ranchiună între Franța și Marea Britanie.
Sursa Lectia de istorie
Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!
