Rezultatele la BAC 2023 au fost publicate. Elevii trebuie să introducă codul de candidat pe bacalaureat.edu.ro pentru a afla ce note au luat.
„Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi (luni – n.r.), 3 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere”, potrivit unui comunicat de presă.
Au promovat 91.246 de candidați (87.226 de candidați din promoția curentă, respectiv 4.020 din promoțiile anterioare) din totalul celor 125.352 de candidați prezenți, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestații) de 72,8% (73,3% – 2022 și 67,8% – 2021).
56 de candidați au încheiat probele scrise cu media generală 10.
Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:
- Limba și literatura română: lucrările a 511 candidați au fost notate cu 10;
- Limba și literatura maternă: lucrările a 179 de candidați au fost notate cu 10;
- Proba obligatorie a profilului: 4.604 note de 10 (Matematică – 2.036 / Istorie – 2.568);
- Proba la alegere a profilului și a specializării: 3.823 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la biologie: 1.050).
Sursa Jurnalul
Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!